Revarsarea perfectiunii divine

Perfecțiunea divină, a venit la mine intr-o seara și m-a privit cu simplitate și inocenta. Nu a spus nimic. Când am ridicat ochii m-am îndrăgostit. Acum știu de unde vine frumusețea vieții și cea din ochii celei mai înalte iubiri. Sclipesc cand îți simt prezenta și acum pot sa te las cu multa curiozitate si recunostinta, sa radiezi binecuvantarea ta in viata mea.

In cele din urmă niciun cuvânt nu poate descrie misterul care ești.

Când iubim o expresie vie -om sau alta frumusete- ii ghicim perfecțiunea interioara prin radianta exterioara. Iubim de fapt perfectiunea divină ce emana frumusețea sa, mai mult sau mai puțin obstructionata de acel om. Iubirea divină, dacă este canalizată pur, se revarsă fara efort in exterior și este primită fara rezistenta de orice om privește în ochii adevarului. Omul dispare cand permite prezenta in inima sa, pentru că devine perfecțiunea ce îl traverseaza și viața sa este binecuvântată din interior. Nu ai cum sa refuzi un asemenea dar. Este o recunoaștere instantanee a frumuseții eterne ce vine necondiționat de acum încolo, spre cel norocos să vada chiar și pentru o clipă acest adevăr. Cine îi poate refuza perfecțiunea? Devenim diamante ce sclipesc din soarele lor interior.

Sunt binecuvântat să primesc frumusețea interioară a divinității ce canta in viata mea. Suntem copii soarelui interior. Blândețea nelimitată a sursei pure.

Impamantarea si sursa

Multi suferim de agitație. Ieri eram cu Mihai in parc și era fascinat sa se catere pe niște aparate de făcut sport, foarte neatent la siguranța lui, mai ales că de fapt jumătate din munca o făceam eu. M-am văzut pe mine în viața de zi cu zi.
De cate ori nu ne este distrasă atenția de lucruri mici, pe care le vedem atât de importante și fascinante, încât uitam de noi și de liniștea interioară. Apoi când le înțelegem normalitatea, picam în aparentă depresie și căutăm următoarea distracție, în loc sa ne întoarcem la liniște. Unii oameni nu o găsesc niciodată și nu stau în liniște deloc. Acel gen de om eram și eu; mereu entuziasmat de ceva, mereu pierdut în peisaj. A venit și timpul meu sa am liniște. Dar postarea asta nu este despre mine, ci despre noi, ce avem aceeași agitație indusa de mediu și educație. Și ni se pare drăguță, atrăgătoare și plină de sens.

Adesea suntem fascinați de coroana bogata a unui copac plin de fructe și ne năpustim să le gustăm. Însă înainte, uităm să luăm în seamă sursa acestor bogății, care sunt pământul, rădăcinile și trunchiul. Iar comoara lor este stabilitatea și liniștea, fără de care fructele nu ar exista. Și problema nu este stresul și teama de zi cu zi; problema este că fascinația pentru distracție, sens, senzații, iubiri și alte placeri, este mai mare decât fascinația pentru puterea stabilă, calmă și dătătoare de viață, sursa lor. Masculinul ce poarta pe brațe, spre cer, femininul. Pentru mine, meditația de astăzi este placerea de a fi un trunchi viguros.

Osho spunea:
„Singurul ajutor pentru tine și pentru alții, vine din meditație, pentru că este meditația care vă oferă rădăcini pe pământ și aripi în cer. Este meditația care creează acel spațiu în care potențialul tău poate deveni real. Este o meditație care funcționează ca un sol pentru ca germenii să incolțească. Și tu poți fi o binecuvântare pentru alții, numai dacă ai fost mai întâi o binecuvântare pentru tine. Puteți ajuta pe alții numai dacă v-ați ajutat intai pe sine. Dacă nu ești înrădăcinat, centrat, destul de matur, chiar dacă dorești să faci bine celorlalți, ești sortit sa le faci rău.”